Au trecut demult zilele in care browser-ul Internet Explorer al celor de la Microsoft domina incontestabil piata, partial din cauza monopolului Windows, partial din cauza lipsei de alternative viabile. In ultimii ani concurenta a fost din ce in ce mai acerba si in acest segment, iar browser-e ca Firefox, Opera sau Chrome au stirbit in mod continuu cota celor de la Microsoft.
Si e drept ca nici Microsoft nu s-a impotrivit prea tare. Versiunile 6, 7 si 8 ale Internet Explorer-ului, desi intr-o continua evolutie spre bine, nu au facut decat sa incerce sa ajunga din urma concurenta. Nu negam ca unele inovatii au fost implementate in premiera in IE, insa acestea au fost destul de putine. Si asa s-a ajuns la situatia din ziua de azi, in care IE8 pierde la capitole ca viteza si resurse folosite.
Insa acum aflam ca Microsoft lucreaza din greu la Internet Explorer 9, si promite o trecere de la IE8 la IE9 ca de la Vista la Windows 7. Si asta prin accelerare hardware atat a textului cat si a graficii, prin metode similare celor folosite de Google (Native Client din Chrome) si Mozilla (WebGL din Firefox).
Se va schimba si GDI-ul actual (Graphical Device Interface) cu Direct2D. Si vor fi introduse si tehnologii de pozitionare a sub-pixelilor, ceea ce va genera un text mult mai rotunjit si usor de citit. IE9 va si respecta mai mult standard-ul HTML 5 de dezvoltare web, pe care pana acum, datorita monopolului, l-a cam ignorat. Si va suporta CSS 3. In plus, se vor regasi in cadrul acestui browser si SVG (Scalable Vector Graphics) si Canvas Graphics.
Se lucreaza si la imbunatatirea performantelor Java. Si desi la un stadiu de dezvoltare incipient (alfa sau chiar pre alfa), IE9 obtine rezultate peste IE8 in testul Acid 3, si reda harti embedded cu de 5-10 ori mai multe fps, la o incarcare mult mai mica a procesorului, gratie degrevarii acestuia de catre placa video.
Dar mai avem de asteptat ceva timp pana sa vedem Internet Explorer 9. Nu se preconizeaza o perioada de aparitie, nici pentru beta nici pentru varianta finala inca. Vom vedea cat de repede se misca programatorii Microsoft, si cat de buna treaba fac de aceasta data. Pentru ca inca un esec are sanse sa arunce Internet Explorer-ul de pe prima pozitie a browser-elor.
Folosesc Mozilla Firefox 🙂 si Google Chrome 🙂 ar mai fi si Avant Browser pentru paginile web.