Impreuna cu placa video GeForce GTX 460 (sau mai corect spus placile, pentru ca sunt doua modele distincte cu acelasi nume), nVidia a lansat si un nou driver, compatibil. Acesta se numeste Forceware 258.96 si, desi destinat oricarei placi video mai noua de generatia GeForce 6000, poate fi gasit doar daca alegem GTX 460-ul. Pentru restul inca primim vechiul Forceware 257.21.
Sigur o scapare a celor de la nVidia. Dar sa vedem ce stie noul driver. Pe langa suportul pentru GTX 460, desi este un update minor acest driver vine si cu sporuri semnificative de performanta. Astfel, in Aliens vs Predator avem parte de performante imbunatatite cu 11%, in Crysis Warhead cu 7%, si in Hawx cu 4%.
Si Just Cause 2 se comporta cu 10% mai bine, Metro 2033 cu 7% mai bine, Stalker Call of Pripyat inregistreaza sporuri de 12%, iar World in Conflic isi amelioreaza performanta cu 4%. Majoritatea acestori sporuri se manifesta in configuratii SLI, si la rezolutii mari.
Pe langa GTX 460 si sporurile de performanta, noul driver introduce oficial si 3D Vision Surround, rezolva o multime de bug-uri ale editiei precedente, si aduce noi versiuni de PhysX si sunet. Detalii complete ale schimbarilor gasiti aici, iar Forceware 258.96 poate fi descarcat de aici (nu uitati sa alegeti GTX 460 pentru el).