Acer inca mizeaza pe Chromebook-uri si a lansat o serie noua de produse de 11 inch pentru educatie. Acestea sunt produse accesibile si dedicate exclusiv educatiei.
Chromebook 511 este un laptop de 11.6 inch cu Snapdragon 7c pe post de procesor, cu o autonomie de 20 de ore, conectivitate 4G LTE si cantareste doar 1.3kg. Este un laptop usor, foarte portabil, suficient de performant pentru a putea parcurge orele online si este rezistent la socuri avand un grad militar de protectie MIL-STD 810H.
Acer Chromebook 311 este echipat cu MediaTek MT8183, are acelasi standard militar , iar o atentie speciala a fost acordata tastaturii, o zona vulnerabila care se uzeaza frecvent. Aceasta rezista la varsarea a pana la 330 ml de apa sau alte lichide, iar tastele au fost ancorate mecanic pentru o protectie suplimentara impotriva indepartarii.
Elementele protectoare din plastic au fost testate si certificate cu strictete, conform standardului de siguranta a jucariilor ASTM F963-16, dispozitivul indeplinind si standardul UL/IEC 60950-1 care acopera toate detaliile, de la siguranta chimica a materialelor, la marginile ascutite, pentru a se asigura ca Chromebook 311 este sigur si adecvat pentru utilizarea de catre copiii mai mici.
Acer Chromebook 511 (C741L) va fi disponibil in EMEA din luna martie, la preturi incepand de la 399 euro. Acer Chromebook 311 (C722) va fi disponibil in EMEA din luna martie, la preturi incepand de la 269 euro.