Despre situația din Afganistan au scris toți, mai puțin noi și site-ul Cartoon Network, nu-i așa? 🙂 Ei bine, a sosit momentul să îi lăsăm pe cei cu desenele în offside.
Motivul pentru care site-urile de IT&Tech au scris despre subiect a fost interesul Chinei de a colabora cu nou-instauratul regim taliban de la Kabul. Interesul chinezilor era unul strict economic, pentru că Afganistanul deține vaste depozite de Cerium, Lanthanum, Neodymium, Aluminiu, Aur, Argint, Zinc, Mercur şi Litiu. Adică fix metalele de care China are nevoie pentru producţia de baterii, cipuri şi componente pentru automobile electrice, sateliţi şi avioane.
Iar cum Xi Jinping, președintele chinez, este interesat ca țara lui să devină lider mondial (și) în aceste domenii, este clar de ce guvernul său a declarat că va colabora cu talibanii, la doar câteva ore după ce aceștiau au preluat puterea. Ba mai mult, ambasadorii Chinei și ai Rusiei sunt singurii care au rămas pe loc în noul Emirat Islamic.
Acum vine partea interesantă, parte pe care majoritatea celor care au preluat știrea, mai ales siteurile similare cu noi, nu au înțeles-o: China nu este interesată exclusiv de minereurile afgane, ci mai mult de temperarea trupelor paramilitare ale uigurilor, minoritate etnică din China.
Uigurii sunt o minoritate turcă, de religie musulmană, prigonită în China. Mulți dintre ei au fost luați cu forța și închiși în centre de detenție din Xinjiang, o regiune din nord-vestul Chinei. Criticii acuză China că, în aceste tabere, uigurii sunt supuși abuzurilor și unui proces de îndoctrinare. Pe de altă parte, regimul de la Beijing acuză etnicii uiguri de acte de terorism, unele dintre ele finanțate sau pornite din Afganistan. Iar cum talibanii sunt tot de religie musulmană, mișcarea Chinei are, pe lângă evidentele avantaje economice, o parte politică prin care vor să oprească total mișcarea de eliberare a uigurilor.
Vedeți voi, copiii moșului, de aceea veniți voi pe arenait, pentru cp la noi citiți și articole cu cap și coadă, nu doar traduceri din media internațională…
This is the Wuyang-Honda U Be. It costs about $475, can go up to 50 miles on a charge and provides a fully seated position for riders to stay comfy in.
cred ca e un cal troian al americanilor…sa ne zica de teroristi iara, cand defapt sunt ei..
In afara de partea cu resursele minerale subterane, care este deja de 1-2 zile si pe alte site-uri, nu pot sa spun decat : „Ne sutor ultra crepidam” (Cizmare, nu mai sus de sanda). Arena IT, sa nu ajungeti sa credeti ca sunteti, deodata, si buni analisti politici.
Cata manipulare din partea mass media in ziua de azi. Aici nu ma refer la ArenaIT, ci la acele publicatii mari internationale .
Vedeți voi, copiii moșului, de aceea veniți voi pe arenait, pentru cp la noi citiți și articole cu cap și coadă, nu doar traduceri din media internațională…
Gabriel …. hold my beer
Ce e cu mine?
era o intepatura … legat de articole cu cap si coada, nu (doar) traduceri …
acuma nu-mi dau seama exact daca intepatura vine de la Cristian R sau de la mine
dar n-o lua personal
Nu vad nici o intepatura. Toate stirile provin de pe site-urile internationale, ca acolo apar prima data. Nu este nici un secret, toata lumea face asta. Toate site-urile de tech din Romania (si nu numai, cred ca din toata Europa) Mai sunt si comunicatele de presa locale trimise de agentiile de PR ale brandurilor locale, dar majoritatea sunt despre lansari de produse. Stirile in sine vin toate de afara. Este vorba in primul rand despre fusul orar si despre accesul la informatie. Cred ca Cristian se referea la altceva, la acele publicatii care dau copy-paste la articolele din .com. Exista o regula simpla atunci cand preiei o stire: sa nu o preiei dintr-un singur loc. Sa cauti macar 3 surse diferite si la final sa adaugi ceva personal, ca sa fie stirea ta.