Tot mai multi integratori de placi video AMD realizeaza cate un model dual GPU Barts. Totul a inceput cu Powercolor, a continuat cu Club3D si acum ajunge si la Colorful. Acestia insa pregatesc de lansare un Radeon HD 6850 X2, nu HD 6870 X2 cum au facut precedentii sai.
Placa a fost botezata ColorFire Xstorm HD 6850 X2, si are cele doua GPU-uri Barts cu 960 Stream Processors, 48 unitati de texturare si 32 ROP-uri. Si cum vorbim despre un HD 6850 X2, frecventele sunt probabil cele standard: 775 MHz pentru GPU si 4000 MHz pentru memoria GDDR5 pe 256 bits. Dar aceasta din urma este in cantitate de 4 GB.
Totusi Colorful nu a confirmat aceste specificatii. Dar se stie ca ei folosesc un sistem dual BIOS, si cu siguranta cel de-al doilea va oferi frecvente mai ridicate. Racirea este asigurata de un cooler cu doua ventilatoare si cinci heatpipes. Iar la interior, toate contactele electrice sunt din argint, pentru o conductivitate optima.
Alimentarea are 12 faze, iar electricitatea este furnizata prin doi conectori in opt pini. Asteptam pretul si data exacta a lansarii, pe langa specificatiile complete.