Cu 2 zile inaintea lansarii oficiale (programata maine, 8 noiembrie) a noii placi video nVidia, G80 (GeForce 8800GTX si 8800GTS) cei de la nVidia au descoperit o problema. Un resistor de pe 8800GTX, care ar controla trecerea de la 2D la 3D si inapoi, nu are proprietatile necesare, ceea ce ar duce in timp la coruperea imaginii 3D.
Se pare ca nu toate placile 8800GTX au aceasta problema, dar nVidia stie exact care, in cursul zilei de azi trimitand echipe care sa se ocupe de schimbarea acestui resistor pentru placile care au plecat deja din fabrici. Vestea buna este ca aceasta problema, catalogata drept minora, nu va afecta in nici o masura lansarea ce va avea loc maine.




