Philips a lansat in Romania doua telefoane noi din gama high end. Cele doua telefoane sunt disponibile momentan doar in oferta RCS&RDS. Noi am fost la eveniment si am revenit cu o serie de informatii despre aceste telefoane.
China Electronics Corporation (CEC) sta in spatele telefoanelor Philips. Acestia nu au ascuns nicioadata acest lucru precum o fac companiile romanesti care se bat cu pumnul in piept ca ei le produc. CEC activeaza in patru sectoare: semiconductoare si componente electronice, software si hardware pentru computere si integrare de sisteme, retele de telecomunicatii si terminale, precum si electrocasnice digitale pentru locuinte.
Sa ne intoarcem la cele doua telefoane. Philips i928 are ecran Full HD de 6 inch, deci este phablet, difuzoare stereo si procesor octa core MediateK, model MT6592 la 1.7 GHz. Are 2 GB de RAM, 16 GB de ROM, slot microSD si camera de 13 MP cu blit LED si deschidere F/2.2. Camera frontala are 5 MP.
Philips i928 are un design elegant cu o grosime de 8.8 mm. Carcasa este dintr-un bloc de metal iar bateria acestuia are o capacitate de 3000 mAh si ruleaza Android 4.4.2.
Cat despre modelul Xenium i908, aflati ca are aceleasi specificatii, de la camera pana la baterie si procesor. Singurele diferente constau in dimensiunea ecranului, acesta fiind de 5 inch, rezolutia fiind tot Full HD, iar carcasa acestuia este dintr-un policarbonat ce incearcasa sa imitea pielea, exact ca la Note 4, si masoara 7.9 mm grosime. In rest este identic cu modelul prezentat anterior.
„Cu Philips I928 si Xenium I908 vizam segmentul high-end, care, cu siguranta, va aprecia caracteristicile de top ale celor doua telefoane mobile. Noile modele Philips ofera experiente deosebite, atat cand sunt folosite in scopuri de business, cat si personale si ne bucuram ca le-am adus pe piata locala, prin intermediul parteneriatului cu RCS & RDS.”
a spus Radu Ionescu, reprezentant distributie telefoane mobile Philips
„Odata cu lansarea pe piata din Romania a acestor doua noi modele de telefoane Philips, compania RCS & RDS dezvolta gama de beneficii de care se bucura clientii Digi Mobil si le ofera astfel posibilitatea de a achizitiona, impreuna cu abonamentele disponibile la cele mai accesibile preturi, telefoane mobile performante, in exclusivitate”,
a spus Ovidiu Bejan, Director Comercial Digi Mobil.
Philips I928 si Philips Xenium I908 sunt prezente exclusiv in oferta de telefonie mobila a RCS & RDS, la contractarea abonamentelor Digi Mobil: Optim 2, Optim 3, Optim 5 si Optim Nelimitat. Preturile abonamentelor Digi Mobil incep de la 2 euro (TVA inclus), pana la 10 euro (TVA inclus) si se supun unor termeni si conditii. Pretul telefonului Philips Xenium I908 este de 1.199 Ron (TVA inclus), iar Philips I928 costa 1.349 RON (TVA inclus), indiferent de abonamentul Digi Mobil Optim pentru care opteaza clientii.
Imi place modelul Xenium I908 atat ca design cat si ca performante, iar pretul este foarte bun. Nu stiam ca Philips au oferta asa tare la smartphonuri desi am abonament la digi. Chiar daca folosesc foarte rar netul pe telefon mi-ar fi placut totusi sa fie 4G.