![]()
Se pare că Google nu exagerează, iar măsurile de limitare a capacității bateriei în cazul lui Pixel 6a sunt cât se poate de justificate. După cum o demonstrează pățania unui utilizator de Reddit, riscurile sunt foarte mari și pot duce inclusiv la incendii. Utilizatorul afectat susține că avea telefonul la încărcat pe noptiera de lângă pat, iar în mijlocul nopții a fost trezit de un zgomot puternic și miros de fum. Acesta a reușit să decupleze telefonul de la alimentare și, cu toate că a inhalat din vaporii toxici eliberați de baterie și s-a ales cu cearșafurile arse, a scăpat nevătămat.
![]()
Telefonul, însă, a fost complet distrus, iar acum utilizatorul dorește ca Google să-i ofere o compensație. A postat întâmplarea pe forumurile Pixel, însă nu a primit răspuns, iar acum caută să intre în legătură cu departamentul de suport oficial. Cel mai probabil, compania îi va înlocui terminalul afectat, chiar dacă nu se mai află în perioada de garanție, însă șansele ca acesta să primească o compensație suplimentară sunt destul de mici.
I’m the 3rd one posting this for this month. Pixel 6a caught on fire right next to me on the nightstand.
byu/footymanageraddict inGooglePixel
Google cunoaște situația acumulatorilor problematici de pe Pixel 6a, iar în acest sens a emis o actualizare obligatorie care limitează drastic capacitatea bateriei după depășirea a 400 de cicluri de încărcare. Astfel, riscul de explozie al acumulatorului este redus considerabil, însă singura metodă de a rezolva complet problema este schimbarea acumulatorului.
Via Wccftech





Lasa un comentariu!