V-am povestit deja că programul Rabla pentru Electrocasnice revine în decembrie, așă că rămâne să vă mai prezint doar modificările față de ediția anterioară.
În caz că nu știați, motivul reactivării acestuia nu o reprezintă rata de succes sau cererea publicului, ci taman eșecul lui. Pentru că i-au mai rămas aproape jumătate din cele 75 milioane de lei disponibili, Ministerul Mediului, prin intermediul AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), a pus la bătaie o ediție de iarnă.
Prima modificare este la articolul 4, alineatul (2), care se modifică și va avea următorul cuprins: „(2) Sumele alocate unei sesiuni de finanțare, rămase neutilizate, pot fi reportate în vederea lansării unor noi sesiuni și aprobării unor noi solicitanți.” De asemenea, tot aici se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: „(3) Sumele prevăzute la alin. (2) pot fi utilizate în același an sau în anul următor reportării.” Adică, exact ce vă spuneam mai sus, cu amendamentul că sumele restante pot fi ”rostogolite” și anii următori.
La articolul 5 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins: „e) 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G;”. Vechea prevedere: e) 400 lei pentru televizoare cu eficiență energetică cel puțin A. Practic, schimbarea permite achiziționarea a aproape orice fel de televizor de pe piață, pentru că pe vechile precizări erau prea puține modele disponibile.
La articolul 19, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins: „(6) Voucherul este nominal și netransmisibil și nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicația informatică.” Aici este o problemă de exprimare din vechiul regulament, exploatată de unii compatrioți, pe OLX. Adicătelea, găseai vouchere de cumpărat, pentru că nu era specificat explicit netransmibilitatea (sper că nu am inventat un nou termen!) lui.
Tot ghidul este publicat în Monitorul Oficial, numărul 1083, de joi, 11.11.2021. Ca să fie mai simplu, uitați-l aici.
Sursa: hotnews.ro
Oare la frigorifice nu fac modificări în ceea ce privește clasa de eficiență energetică? Voiam să iau opțiunea asta în calcul, însă din câte îmi amintesc sunt incluse cele cu minim E, iar un model cu peste 300 litri volum, greu găsești peste 2000 ron…
Și eu mi as dori să achiziționez un side by side sau o combină frigorifică….nu găsesc decât cele mai ieftine modele sau care nu se vând deloc….nu am văzut modele incluse in program cu ioni de argint…. măcar cele produse in România…