Sondele spațiale Voyager 1 și Voyager 2 ale NASA au detectat o regiune extremă la granița sistemului solar, unde temperaturile ajung între 30.000 și 50.000 de grade Kelvin, echivalentul a 54.000 până la 90.000 de grade Fahrenheit.
Această descoperire neașteptată a avut loc la heliopauză, punctul exact unde presiunea exterioară a vântului solar este perfect echilibrată cu presiunea interioară a mediului interstelar local.
Voyager 1 a traversat heliopauza și a intrat oficial în spațiul interstelar în august 2012, la o distanță de 121 de unități astronomice de Soare, urmată de Voyager 2 în noiembrie 2018 la 119 unități astronomice, pe o traiectorie ușor diferită. Diferența de distanță la care cele două sonde au întâlnit heliopauza a confirmat că heliosfera nu este statică, ci se extinde și se contractă odată cu ciclul de activitate al Soarelui.
La traversare, ambele nave spațiale au putut efectua o măsurătoare surprinzătoare, temperatura plasmei crescând brusc la valori de 10 ori mai mari decât cele mai îndrăznețe predicții pe care oamenii de știință le realizaseră folosind modele computerizate. Aceste măsurători de energie extremă au condus la denumirea de „zid de foc” pentru heliopauză, deși această regiune nu este un perete solid, ci o zonă super-fierbinte cu particule de energie foarte mare.
Paradoxul supraviețuirii sondelor într-un mediu atât de fierbinte se explică prin diferența dintre temperatură și căldură. Temperatura în acest caz este o măsură a vitezei cu care se mișcă particulele, în timp ce căldura este energia totală care poate fi transferată unui obiect solid, în acest caz sonda spațială. Deși particulele care zboară prin mediul interstelar local sunt incredibil de rapide, spațiul este un vid aproape perfect, ceea ce înseamnă că există un număr extrem de mic de particule în orice volum dat.
Probabilitatea ca foarte puținele particule existente să se ciocnească cu navele spațiale Voyager și să transmită suficientă energie pentru a le încălzi a fost neglijabilă, permițând astfel celor două sonde să călătorească prin acest cuptor fără probleme. Descoperirea a fost posibilă în ciuda faptului că detectorul original de plasmă al Voyager 1 s-a defectat cu ani în urmă, alte două instrumente încă funcționale detectând indiciile prin monitorizarea impacturilor razelor cosmice și măsurarea câmpului magnetic local.
Heliosfera este o bulă protectoare uriașă creată de Soare, care expulzează un flux constant de particule încărcate cunoscut sub numele de vânt solar, care călătorește în cele din urmă pe lângă toate planetele la aproximativ trei ori distanța până la Pluto înainte de a fi împiedicată de mediul interstelar. Tot ce se află în interiorul heliosferei, planetele, asteroizii și câmpul magnetic solar, se află sub domeniul protector al stelei noastre, Soarele.
Dincolo de această bulă se află mediul interstelar local, format din gazul și plasma provenite de la alte stele și resturi de supernove. Voyager 1 a descoperit că heliosfera protejează Pământul și celelalte planete de peste 70% din radiația cosmică, reprezentată de particule accelerate de stele explozive.
Descoperirile Voyager au inclus și confirmarea surprinzătoare că câmpul magnetic din regiunea imediat dincolo de heliopauză este paralel cu câmpul magnetic din interiorul heliosferei, ceea ce înseamnă că nu există o ruptură bruscă între spațiul nostru și spațiul interstelar, ci o tranziție mai lină decât se credea anterior. Ambele nave spațiale au confirmat că plasma din spațiul interstelar local este semnificativ mai densă decât plasma din interiorul heliosferei, iar temperatura acesteia este mai rece decât plasma din heliosferă.
Sondele Voyager au fost lansate în 1977 pentru a efectua un tur grandios al planetelor și se aștepta să aibă o durată de viață utilă de doar cinci ani, însă misiunea lor a durat aproape jumătate de secol. Cele două sonde continuă să trimită date de dincolo de acest zid, fiind singurele sonde care l-au traversat până acum, iar ultima lor descoperire la marginea universului cunoscut oferă conținut pentru extinderea manualelor de astrofizică.
Pentru conformitate: grade Celsius = grade Kelvin – 273,15 așadar plaja de temperaturi menționată în Kelvin este cam aceeași și în Celsius. Nu știu de ce apare în articolul tradus valoarea în Fahrenheit, este o unitate folosită doar de Trump și izolaționiștii lui + câteva state insulare.
Fascinant