Am tot scris aici despre Nothing Phone (2a), primul model mid-range al noii companii a lui Carl Pei.
Iată că pe 27 februarie, la un eveniment organizat în urma Mobile World Congress din Barcelona, telefonul a avut parte de lansarea oficială. Nu prea au fost noutăți, din moment ce mai toate detaliile ne fuseseră comunicate deja, dar acum le putem centraliza în mod oficial. 😛
Designul părții din spate, cel atât de mult mediatizat, și care seamănă cu o pereche de ochi, reprezentate de camerele aflate în interiorul bobinei NFC, se află centrul de inteligență care alimentează telefonul. Celelalte elemente sunt poziționate folosind un sistem circular de grilă. Acesta se extinde până la marginea telefonului pentru a crea colțuri mai rotunjite și pentru a oferi un ecran mai mare. În ansamblu, aceasta conferă device-ului un aspect compact și o senzație mai plăcută și ușoară în utilizare.
Modelul prezintă o inovație în industrie mulțumită carcasei unibody, cu un unghi de 90° care înconjoară marginile și integrează în mod fluent și modulul dual al camerei. Această structură oferă beneficii atât din punct de vedere estetic, cât și al durității dispozitivului, având o îmbunătățire semnificativă în rezultatele testelor de rezistență.
Totodată, Nothing conferă o senzație de asimetrie echilibrată, în care partea inferioară a lui (2a) este intenționat concepută pentru a se diferenția de cea superioară. Capacul bateriei a fost proiectat având ca inspirație harta metroului din New York a lui Massimo Vignelli.
În plus, „proeminența” camerei îndeplinește și rolul de a stabiliza telefonul atunci când se află pe o suprafață plată și de a ajuta la minimizarea obstrucțiilor cauzate de degete atunci când se realizează fotografii.
Acum, ca de obicei, astfel de modele de design sunt concepute să iasă în evidență, iar reacțiile generale sunt de ambele părți – unii vor fi încântați, alții deloc. Dar, până la urmă, toți vor vorbi despre Nothing Phone (2a). The is no such thing as bad publicity, cum ar zice americanii!
Lasa un comentariu!