Ieri am participat la primul eveniment de lansare offline de când a început pandemia asta nemernică. Bănuiesc că vor fi tot mai dese, în perioada care va urma, mai ales după modificarea restricțiilor de la început de iulie.
Ei bine, evenimentul a fost organizat de vivo România și a reprezentat lansarea noului lor smartphone – V21 5G. Este vorba despre un midranger care pune accentul pe camera frontală. Cred că este o nișă destul de puțin exploatată de producători și extrem de profitabilă pe viitor. Asta pentru că tot mai multă lume produce și distribuie conținut pe rețelele de socializare sau participă la ședințe online, de tot felul.
Telefonul are o cameră frontală de 44 megapixeli cu stabilizator optic de imagine (Optical Image Stabilisation – OIS) care, alături de stabilizatorul electronic de imagine (Electronic Image Stabilization – EIS), Portret Nocturn IA, focalizare automată şi un sistem inteligent de iluminare frontală, oferă o combinaţie de hardware şi software ce ajută utilizatorii să realizeze selfie-uri mai clare şi filmări de calitate deosebită, oricând şi oriunde.
Camera frontală poate realiza imagini clare pe timp de noapte, imagini cu acţiune şi filmări 4K şi a fost gândită pentru a oferi versatilitate, chiar şi în condiţii de luminozitate redusă. Modul Portret nocturn IA foloseşte un algoritm cu inteligenţă artificială ce reduce zgomotul în mediile cu lumină slabă şi facilitează focalizarea şi redarea mai clară a feţelor, iar OIS stabilizează camera pentru a permite pătrunderea unei cantităţi mai mari de lumină. În plus, bliţul Dual Selfie Spotlight foloseşte lumina ecranului şi lumina bliţurilor frontale încorporate discret în partea de sus a afişajului pentru a realiza mai uşor fotografii şi filmări excelente pe timp de noapte.
V21 5G are pe spate o cameră de 64 de megapixeli cu OIS şi două camere secundare pentru fotografiere grandangulară sau mai complexă, dar şi pentru fotografiere macro. Telefonul oferă şi funcţii software creative precum opţiunea Dual-View, pentru înregistrări în care foloseşte atât camera frontală, cât şi pe cea din spate ale telefonului, IA avansată pentru augmentarea trăsăturilor faciale şi Funcţia Expunere dublă, cu ajutorul cărora utilizatorii îşi pot exprima creativitatea.
Erik Zhu, CEO vivo România:
La vivo, telefoanele noastre sunt create pornind de la stilul de viaţă al utilizatorilor, de aceea, observând că oamenii împărtăşesc tot mai mult conţinut online, am decis să acordăm o atenţie deosebită camerei frontale şi am folosit inovaţii pentru a ajuta utilizatorii să obţină cadrul perfect.“ a spus Erik Zhu, CEO, vivo Romania. „Noul V21 5G a fost creat pentru o lume în care interacţiunea prin video reprezintă o parte integrantă din viaţa privată, dar şi din viaţa profesională. De aceea, am decis să aducem o schimbare importantă şi să redefinim standardul pentru camerele frontale ale telefoanelor, folosind o cameră de 44 megapixeli cu stabilizator optic şi funcţii excepţionale, astfel încât utilizatorii să obţină întotdeauna cele mai bune selfie-uri.
În cadrul evenimentului am aflat că vivo are în vedere, în perioada următoare, o colabprare și cu operatorii telecom, dar momentan, telefonul va fi disponibil doar la eMAG, începând cu 29 iunie 2021, la preţul recomandat de 2199 lei. Smartphone-ul va beneficia de o promoție de lansare de 200 lei la prețul recomandat de achiziție, până în data de 31 iulie 2021. Între noi fie vorba, prețul se poziționează un pic cam sus pentru o marcă nou intrată pe piața locală și a căror produse nu pot fi activate în rețeaua 5G în anumite rețele de telefonie.
Mai jos vă las câteva fotografii realizate cu V21 5G, chiar ieri:
Puteți afla mai multe despre terminalele vivo, din review-urile noastre: